Se dă startul taberei „PUNTE” în Maramureș, pentru 40 de elevi olimpici din România și Republica Moldova
În perioada 30 iulie – 5 august 2023, Consiliul Județean Maramureș organizează la Șuior „Tabăra de excelență în Maramureș-PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni” – proiect finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României – care va reuni 40 de elevi olimpici din cele 3 raioane din Republica Moldova și din Maramureș, alături de 12 profesori însoțitori și reprezentanți din partea Consiliilor Raionale Hîncești, Strășeni și Ungheni.
Județul Maramureș, cu sprijinul DRRM, investește în excelența educațională în rândul elevilor din raioanele înfrățite din Republica Moldova și realizează prin intermediul taberei o conectare a tinerei generații de pe o parte și alta a Prutului, cu valorile românești și europene comune.
Tabăra PUNTE se deschide oficial luni, 31 iulie 2023, de la ora 10:00, cu participarea reprezentanților Consiliului Județean Maramureș, în calitate de gazdă și organizator, din partea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, în calitate de finanțator, precum și din partea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș și a raioanelor înfrățite din Republica Moldova, în calitate de parteneri în proiect.
În cadrul taberei, elevii olimpici vor avea parte de o serie de ateliere tematice cum ar fi: atelier de vacanță „Românii – origini și istorie, limba română care ne unește”, ateliere de lucru cu meșteri populari maramureșeni ”Valorificarea și păstrarea moștenirii culturale”, atelier de vacanță „Literatură și cinematografie”, atelier de lucru cu meșteri populari „Moștenire vie – învață și du mai departe”. Totodată, olimpicii vor lua parte la o vizită în Maramureșul istoric, la principale atracții culturale și istorice ale județului, sub egida „Descoperă România – descoperă Maramureșul”.
Și pentru că evenimentele din Ucraina sunt în derulare și reprezintă realitatea cotidiană, participanții vor avea ocazia să intre în contact cu acest subiect prin activitatea „Solidari în Europa – valori care ne unesc” organizată în colaborare cu asociațiile ASSOC și YMCA România.
Proiectul „Tabăra de excelență în Maramureș-PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni” este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României și are ca obiectiv principal promovarea și susținerea excelenței în educație în rândul elevilor de liceu olimpici la limba română și istorie din raioanele Hîncești, Strășeni și Ungheni din Republica Moldova, prin conectarea interregională cu tineri olimpici din județul Maramureș.
Bugetul total al proiectului PUNTE este 230.582,10 lei, din care finanțarea nerambursabilă din partea DRRM este de 219.602 lei, iar cofinanțarea CJMM este de minim 5% din bugetul acordat de DRRM, în valoare de 10.980,10 lei.
Parteneri în proiect sunt Consiliile Raionale înfrățite: Hîncești, Strășeni și Ungheni din Republica Moldova, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, instituțiile subordonate ale CJMM în domeniul culturii – Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale “Liviu Borlan” Maramureș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare, Muzeul Județean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul Județean de Mineralogie “Victor Gorduza” Baia Mare, Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare, precum și două ONG-uri, YMCA România și Asociația ASSOC.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
About author
You might also like
După întâlnirile cu cetățenii, INTERVENIM cu LUCRĂRI mult așteptate în cartierele Ferneziu și Firiza, pe strada Carierei și pe Brazilor!
După întâlnirile cu cetățenii din aceste cartiere, ne-am angajat să facem o deschidere a străzii Carierei, corespondență între carieră și strada Hija. Ne-am apucat de lucru! Am supărat pe mulți
IGENIZATORUL cu OZON care distruge BACTERIILE și VIRUȘII de pe legume, fructe și distruge HORMONII din CARNE sau PEȘTE. Scăpați ușor de PESTICIDELE și INSECTICIDELE de pe fructe și legume
SC Vlarox Fiscal SRL – Comenzi la telefon: +40 362 739 583 +40 752 698 219 Baia Mare: Str. Nicolae Balcescu, Nr. 30 Sighetu Marmatiei: Str. Corneliu Coposu, Nr. 3
Diana Iluț, CANDIDEAZĂ: “Ei bine, deși tot spun că nu candidez …iată că o fac!”
Diana Iluț, manager Sfara Tours Baia Mare candidează, din nou, pentru o prezență în Consiliul Director al ANAT (Asociația Națională a Agențiilor de Turism). Ea și-a anunțat candidatura și faptul
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!