Senatorul Țâgârlaș (PNL): Suntem la momentul unui nou început în două din fiefurile noastre, după ce Daniela Onița Ivașcu și Călin Bota și-au prezentat demisiile de onoare
În spiritul valorilor liberale, onoarea și responsabilitatea rămân principiile de bază în PNL Maramureș, iar sedința Biroului Județean a confirmat că organizația noastră le respectă și le aplică.
Suntem la momentul unui nou început în două din fiefurile noastre, după ce Daniela Onița Ivașcu și Călin Bota și-au prezentat demisiile de onoare într-un gest de integritate și respect față de membrii de partid și susținătorii noștri.
Importanța acțiunilor electorale viitoare va cădea în sarcina unor lideri noi atât în Baia Mare, cât și la Sighetu Marmației, însă, cum am spus-o și în fața colegilor, e nevoie ca toți membrii și susținătorii să rămână implicați și determinați să lupte pentru valorile în care credem, iar Maramureșul să conteze la nivel national ca organizație și ca județ. Urmează luni de efort și concentrare pentru ca obiectivele asumate să fie și îndeplinite de echipa PNL Maramureș.
Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș
About author
You might also like
Fostul primar Dorin Pașca, noul SECRETRAR GENERAL al PNL Maramureș
Dorin Pașca este noul secretar general al PNL Maramureș. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi în cadrul ultimei ședinței a Biroului Permanent Județean. “Pas cu pas construim o
EUROPARLAMENTARII PNL au avut deja întâlniri cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen
Ursula von der Leyen, reprezentanta Partidului Popular European, este noua președintă a Comisiei Europene, fiind aleasă în această funcție cu 383 de voturi. Discursul Ursulei von der Leyen susținut la
Organizațiile TNL Maramureș și Clubul Studenților Liberali vin în ajutorul tinerilor maramureșeni
În cadrul conferinței de presă a PNL Maramureș din data de 25 mai, liderii organizațiilor: TNL(Gabriel Ștețco) și ai Clubului Studenților Liberali(Bianca Cosma) ne-au vorbit despre obiectivele care se află
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!