sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

PETROVA. DESCINDERI la un LABORATOR clandestin de producere a DROGURILOR de mare risc

PETROVA. DESCINDERI la un LABORATOR clandestin de producere a DROGURILOR de mare risc

La data de 06 octombrie 2024, sub coordonarea Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și a Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Cercetările efectuate până în prezent au reliefat faptul că, la finalul lunii septembrie, persoanele cercetate, în scopul producerii unor cantități de droguri de mare risc, s-au deplasat în municipiul Sighetu Marmației și au demarat achiziționarea de materiale și substanțe necesare în procesul de fabricare a metamfetaminei, precum și identificarea unui imobil în care să poată operaționaliza un laborator clandestin.

Aceștia au închiriat o locuință în comuna Petrova, județul Maramureș, unde au transportat echipamentele și substanțele, persoanele de origine cehă și slovacă având cunoștințele necesare fabricării drogului de mare risc (metamfetamină), iar persoanele de origine ucraineană având rolul de a-i sprijini pe cei doi și de a asigura paza locului de fabricare.

Pe parcursul a două zile, persoanele au produs o cantitate de metamfetamină destinată vânzării, după care au intenționat să părăsească zona, având asupra lor aproximativ 1,6 kilograme din substanța produsă, fiind prinși în flagrant în timp ce se deplasau cu două autoturisme.

De asemenea, a fost efectuată și o percheziție domiciliară în imobilul în care a funcționat laboratorul ilegal, fiind identificate și ridicate diverse ambalaje, instrumente și ustensile, precum și cantități de substanță, susceptibile că ar fi fost utilizate de către persoanele bănuite la producerea metamfetaminei.

Echipele implicate în activitatea procedurală au fost echipate cu măști de protecție, analiza efectuată de către specialiștii CBRNE, indicând un grad ridicat de toxicitate a aerului din interiorul locuinței utilizate de către făptuitori ca laborator, în intervalul 02-05 octombrie 2024.

În urma activităților procedurale desfășurate și a probatoriului administrat a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a patru persoane, respectiv trei bărbați de naționalitate cehă și ucraineană și o femeie de naționalitate slovacă, cu vârste cuprinse între 32 și 44 de ani.

Cele patru persoane vor fi prezentate în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor S.I.A.S.-CBRNE din cadrul Poliției Române, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, polițiștilor de frontieră ai ITPF Sighetu Marmației și jandarmilor Maramureș.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

IPJ MARAMUREȘ

Previous O VICTORIE importantă pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare
Next Iată cum să FOLOSEȘTI un DEFIBRILATOR automat montat pe STRADĂ! 

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Mesajul președintelui Ionel Bogdan de 1 Martie: „În loc de mărțișor semnăm contracte de 300 mil. euro!”

Dragi maramureșeni, În această primăvară, în loc de un mărțișor simbolic, vă ofer unul concret: în martie, semnăm contracte de finanțare de peste 300 de milioane de euro pentru câteva

Actualitate 0 Comments

START înscrierilor la concursul de admitere pentru anul universitar 2024-2025 pentru programul de studii Asistență Medicală Generală oferit de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, extensia din Baia Mare

Sunt disponibile 60 de locuri, dintre care 30 sunt bugetate și 30 sunt cu taxă. Viitorii studenți se pot înscrie până pe 18 iulie 2024. Înscrierile se desfășoară la Cluj-Napoca,

Actualitate 0 Comments

A fost aprobat în unanimitate a proiectul legii:”Fugarul plătește”

Astăzi am realizat un pas semnificativ în Parlament, prin aprobarea în unanimitate a proiectului “Fugarul plătește”, atât în Comisia Juridică, cât și în plenul Senatului. Acest proiect, inițiat de Ministerul

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply