SÎRBI, Maramureș. De AZI – Mamografii GRETUITE. Află detalii
Începând de azi, timp de o săptămână, unitatea mobilă de #mamografie de la #gilău va fi prezentă la Căminul Cultural Sârbi, din comuna Fărcașa, în partea de Vest a județului Maramureș.
Sunt așteptate și binevenite toate doamnele a căror vârstă este cuprinsă între 50 și 69 de ani și au domiciliul în oricare din județele din împrejurimi: Cluj, Maramureș, Bihor, Bistrița Năsăud, Sălaj și Satu Mare.
#prevenție #cancerdesân

About author
You might also like
25 de MILIOANE de lei de la CJ pentru ÎNTREȚINEREA drumurilor județene
Bugetul propriu pe anul 2018 al județului Maramureș a prevăzut, pentru întreținerea drumurilor județene, suma de 25.000 mii lei, bani care vor asigura o bună întreținere a arterelor de circulație.
Gavril Ropan, primar Coroieni: “Lumina sfântă venită în Ajun să vă aducă în suflet un veșnic Crăciun”
De sfintele sărbători să deschidem ușa pentru oaspeți dragi și inima pentru speranță bucurie și lumină. Să fim mai buni și să privim înainte cu încredere, știind că dacă avem
Deputat Adrian Todoran: Școlile din zonele neafectate trebuie lăsate deschise
Închiderea școlilor și a grădinițelor de actuala guvernare a bulversat din nou o țară întreagă, în special pe elevi și pe părinții acestora. Deputatul Adrian Todoran consideră că unitățile de
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!