S-a dus, s-a stins, părintele mai multor generații de jurnaliști printre care mă număr și eu. Ne-a modelat, influențat și perfecționat carierele multora din cei pe care, azi-noapte, i-a lăsat în urmă pe acest Pământ. Spun asta pentru că, profesional, ne-a lăsat cu mult mai în față decât ne-a găsit sau chiar cules de pe drumuri.
A fost profesionistul perfect, scria, filma, regiza, modera, investiga, intervieva. A publicat zeci de cărți. A fost, uneori, prea mare pentru o lume mică. Ne știa problemele personale pentru că la Monșer ne duceam ca la un părinte, ca la preot, aproape ca la medicul de suflete. Lupta pentru noi cu o răutate de fier. Se punea zid între noi și pericole. Ce bine era când aveam în față un zid protector.
În ultimele momente a luptat cu moartea de unul singur, refuzând să meargă la spital. N-a vrut să piardă pe mâna altora. A vrut să iasă de pe scenă fără să știe aproape nimeni decât cei mai intimi apropiați și familia. Ce destin. În zilele următoare se juca o piesă scrisă de el la Teatrul Municipal Baia Mare! Dumnezeu i-a pus parcă deoparte ultimele aplauze. Adio, Monșer! Ai inimile noastre pentru totdeauna.
Scriitorul și jurnalistul Marian Ilea a încetat din viață. Născut în 1959, la Ieud (Maramureș), Ilea a fost prozator, dramaturg, ziarist și regizor de televiziune, o prezență activă și distinctă în peisajul cultural românesc postdecembrist.
Stabilit la Baia Sprie, oraș cu tradiție minerească și multiculturală, Marian Ilea a găsit în acest spațiu sursa de inspirație pentru ciclul narativ Medio Monte, care a marcat o direcție originală în proza contemporană. Activ în cenaclurile literare bucureștene „Universitas” (Mircea Martin) și „Junimea” (Ovid Crohmălniceanu), Ilea și-a făcut debutul editorial în 1990. Volumul său de debut a fost distins cu Premiul pentru proză la Târgul Național de Carte de la Cluj.
A lucrat ca ziarist la cotidianul Glasul Maramureșului și a fost cofondator și director al publicațiilor Archeus și Informația Zilei. În paralel, a semnat o serie de documentare șimateriale pentru postul local de televiziune AXA TV / Maramureș TV.
Marian Ilea lasă în urmă o operă literară coerentă și recognoscibilă, ancorată în realitatea locală, dar cu ecouri universale. Prin scrisul și activitatea sa jurnalistică și culturală, a contribuit substanțial la promovarea valorilor maramureșene și la consolidarea unei identități culturale locale.
Transmitem sincere condoleanțe familiei și celor apropiați.
Partajează acest conținut: