Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Compartimentului Rutier Dragomirești, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, bărbatul a fost depistat în dimineața zilei de 4 iunie, în jurul orei 09:40, pe Drumul Județean 186, în localitatea Săcel.
Polițiștii au oprit pentru control un autoturism, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date au constatat că șoferul, în vârstă de 49 de ani, avea dreptul de a conduce suspendat.
În urma cercetărilor desfășurate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, oamenii legii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
În cursul zilei de 5 iunie, acesta urmează să fie prezentat instanței de judecată, care va decide dacă se impune luarea unei alte măsuri preventive.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale reprezintă o etapă a procesului penal și nu poate înfrânge, în nicio situație, principiul prezumției de nevinovăție.
Partajează acest conținut:

