BREAKING NEWS

Spitalul Județean Baia Mare își digitalizează complet sistemul IT prin PNRR. Investiție de peste 4,4 milioane lei

Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare a finalizat proiectul de modernizare a sistemelor informatice și a infrastructurii digitale, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul Pilonului II – Transformare Digitală, Componenta 7, Investiția I3.3 – Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală a unităților sanitare publice.

Proiectul s-a desfășurat în perioada 16 septembrie 2024 – 30 aprilie 2026, având o valoare totală de 4.408.023,88 lei, TVA inclus. Contractul de finanțare este nr. 1616/137/I3.3/30.08.2024, cod digitalizare MS-733.

Obiectivul principal a fost modernizarea infrastructurii IT și digitalizarea proceselor medicale și administrative, pentru a oferi pacienților servicii mai rapide, mai sigure și mai accesibile, dar și pentru a asigura personalului medical și administrativ instrumente moderne care să susțină eficiența și performanța actului medical.

Prin implementarea proiectului, spitalul a realizat modernizarea infrastructurii de rețea și a echipamentelor IT, implementarea unui sistem informatic clinic interoperabil pentru gestionarea integrată a datelor medicale și administrative, precum și digitalizarea proceselor de programare, internare și evidență medicală, inclusiv cu acces online pentru pacienți.

Totodată, a fost crescut nivelul de securitate cibernetică și protecție a datelor personale, a fost redus timpul de procesare a informațiilor și riscul erorilor umane, iar personalul a beneficiat de instruire pentru utilizarea noilor tehnologii digitale. Proiectul include și integrarea unei soluții digitale pentru tratamentele oncologice, inclusiv chimioterapie, care permite stabilirea unor doze precise și sigure, adaptate fiecărui pacient.

Conectivitatea cu platformele naționale, precum ROeID, a fost îmbunătățită, facilitând schimbul rapid de informații între instituțiile medicale.

Reprezentanții spitalului precizează că digitalizarea a dus la îmbunătățirea experienței pacienților și la un mediu de lucru mai eficient pentru personalul medical, în timp ce managementul beneficiază de instrumente moderne pentru luarea deciziilor strategice și monitorizarea performanței.

Prin această investiție realizată cu sprijinul fondurilor europene din PNRR – NextGenerationEU, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare își consolidează poziția de unitate medicală modernă, adaptată cerințelor sistemului sanitar din secolul XXI.

641566981_1305268931632419_4642201099337575816_n-555x768 Spitalul Județean Baia Mare își digitalizează complet sistemul IT prin PNRR. Investiție de peste 4,4 milioane lei

644534132_1305268924965753_7941227937359699370_n-552x768 Spitalul Județean Baia Mare își digitalizează complet sistemul IT prin PNRR. Investiție de peste 4,4 milioane lei

Partajează acest conținut:

Postarea anterioară

Din 28 februarie, mai multe servicii ale Poliției Maramureș funcționează la o nouă adresă în Baia Mare

Postarea următoare

RĂMĂȘIȚELE unei ferme etalon a ROMÂNIEI. Văcuța BRUNĂ de MARAMUREȘ, aproape pe cale de dispariție. DISTRIBUIȚI dacă vă pasă! Varietatea rasei “Fără coarne” ( Akeratos) a dispărut deja din fermă. Prefectul Florian Sălăjeanu a demarat procedurile de salvare a Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine din Sighet, Maramureș

Poate ai ratat