sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș: “Gabriel-Valer Zetea consideră că protestatarii din Piața Victoriei au primit ce au meritat”

Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș: “Gabriel-Valer Zetea consideră că protestatarii din Piața Victoriei au primit ce au meritat”

Președintele PSD Maramureș, Gabriel-Valer Zetea, și-a însușit punct cu punct mesajele cu manipulări grosolane ale partidului și consideră că protestatarii din Piața Victoriei au primit ce au meritat, iar brava Jandarmerie și-a făcut datoria și merită aplauze la scenă deschisă.
Când citești doar punctajele de partid riști să cazi în ridicol și să fii dezinformat. Dacă Gabriel Zetea ar fi urmărit ultimele evoluții, ar fi aflat că în mod oficial reprezentanții Jandarmeriei au recunoscut că multe imagini în care jandarmii atacă nejustificat persoane pașnice nu le fac cinste.
Și ar fi aflat că fata aceea din Jandarmerie, pe care colegii au lăsat-o pe mâna ultrașilor, le-a reproșat colegilor ei că au dus-o și au lăsat-o în zona aceea. Iar fata este bine, urmează să fie externată, în vreme ce alți tineri, loviți brutal de jandarmi, au fost operați și urmează să mai petreacă ceva timp în spital.
Sutele de oameni răniți de jandarmi nu merită însă niciun cuvânt de compasiune nici de la Zetea, nici de la colegii săi de partid, deși singura lor vină e aceea că participau la un protest pe care PSD s-a străduit din răsputeri să-l transforme într-unul violent. Românii aceia, care îndrăznesc să conteste puterea PSD, nu există pentru partidul-stat.
Ar fi aflat de asemenea Gabriel Zetea și că foarte mulți ziariști au fost bătuți sau agresați, deși aveau legitimațiile de presă la vedere și le-au precizat jandarmilor că sunt ziariști și că nu fac altceva decât să relateze ce se întâmplă în Piața Victoriei.
Și ar fi aflat și mesajele externe, transmise și de cancelarul Austriei și de reprezentanții Comisiei Europene, care condamnă reacția violentă la adresa unor proteste pașnice.
Din păcate, Gabriel Zetea își limitează lectura la punctajele primite de la partid și atunci transmite mesaje confuze, în care se contrazice singur, ba înfierându-i pe protestatari, ba asigurându-i de respectul lui.
Credibilitatea mesajului transmis de Gabriel Zetea, “un mândru membru al Partidului Social Democrat în patria mea România” cum se definește liderul PSD Maramureș, este la cote de avarie, iar maramureșenii știu exact ce s-a întâmplat în Piața Victoriei, pentru că unii dintre ei au fost acolo, au fost martorii violențelor comise la ordinul PSD și au simțit pe pielea lor ce înseamnă forța unui partid care vrea să înăbușe orice formă de protest.
Domnule Zetea, maramureșenii nu mai pot fi nici mințiți, nici manipulați, pentru că realitatea în care trăim nu e cea din punctajele pe care le primiți de la partid!

Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș

Previous ÎNFOLIERE OBLIGATORIE a bagajelor de cală și CATERING doar la DUS pe ruta EGIPT-ROMÂNIA
Next Adrian Todoran, deputat PMP Maramureș: “Conducerea Jandarmeriei Române de la București poate învăța de la jandarmii maramureșeni cum se gestionează un protest”

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Delegația guvernamentală condusă de premierul Nicolae Ciucă a vizitat două companii importante pentru dezvoltarea Maramureșului

La Aramis Invest din Baia Mare a apreciat ultimele investiții făcute de companie și a asigurat conducerea de tot sprijinul guvernului pentru investiția în panouri fotovoltaice, care pot fi realizate

Politica 0 Comments

PMP cheamă partidele la semnarea unui pact pentru anularea pensiilor speciale și reducerea numărului de parlamentari

PMP propune tuturor candidaților aflați pe primul loc pe lista de Senat și Camera Deputaților semnarea unui pact. Obiectivele sunt de a susține două propuneri legislative extrem de importante: renunțarea

Politica 0 Comments

Gheorghe Șimon: ”PNRR, planul unui eșec liberal”

Planul Național de Redresare și Reziliență propus de liberali nu valorează nici măcar cât hărtia pe care a fost scris, dovadă și criticile venite de la Bruxelles. Incompetenții conduȘi de

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply