sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

18 sărbători prevăzute în Programul Cultural Prioritar al Consiliului Județean în anul 2018

18 sărbători prevăzute în Programul Cultural Prioritar al Consiliului Județean în anul 2018

La ultimă ședință a Consiliului Județean Maramureș, plenul a aprobat cele 18 acțiuni propuse de unitățile administrativ-teritoriale pentru a fi cuprinse în Programul Cultural Prioritar, precum și sumele care se alocă pentru fiecare eveniment în parte, totalul fiind de 400.000 de lei. Prima sărbătoare va avea loc în 14 – 15 aprilie, în organizarea Primăriei orașului Dragomirești și se va desfășura sub egida ”Festivalul Primăverii – ”Câte flori pe Iza-n sus”, ajuns, în 2018, la cea de-a XXI-a ediție. Suma alocată ca și cofinanțare din partea Consiliului Județean Maramureș este de 29.000 de lei.
În intervalul 12 – 13 mai, Primăria comunei Ocna Șugatag organizează evenimentul devenit deja tradiție, ”Tânjaua Hotenarilor”, iar suma alocată pentru buna desfășurare a acțiunii este de 19.000 de lei. Câte 14.000 de lei se vor aloca pentru cea de-a X-a ediție a ”Danțului la șură”, organizat de Dănțăușii din Groși, în 28 mai 2018, și pentru evenimentul ”Târgul Sânzienelor”, care va avea loc în 24 iunie și este patronat de primăria comunei Băița de sub Codru. Tot în 24 iunie, orașul Borșa organizează cea de-a XXXVI-a ediție a Festivalului ”Nopți de Sânziene”, eveniment finanțat de către Consiliul Județean cu suma de 24.000 de lei. În intervalul 23 – 24 iunie vor avea loc și Zilele Culturale ale orașului Șomcuta Mare, care se desfășoară sub egida ”Cultură, Tradiție și Continuitate în Țara Chioarului”, unde suma finanțată de Consiliul Județean Maramureș este de 29.000 de lei.
”Festivalul portului, cântecului și dansului pe Fisculaș”, organizat de comuna Dumbrăvița, va avea loc în 8 iulie, fiind acordată o finanțare din partea Consiliului Județean Maramureș de 19.000 de lei. ”Zilele orașului Seini – Cetatea Zynir” vor fi organizate de orașul Seini între 13 – 15 iulie 2018, iar finanțarea oferită este de 29.000 de lei. Ultimul eveniment programat în luna iulie pe agenda Programului Cultural Prioritar este ”Festivalul internațional de etnografie și folclor ”Huțulii”, care va avea loc în intervalul 21 – 22 iulie, finanțarea oferită fiind de 19.000 de lei.
Primele evenimente din luna august prinse în Programul Cultural Prioritar vor avea loc în data de 15 august, în organizarea comunei Ieud. Este vorba despre ”Codicele de la Ieud” și ”Întâlnirea cu fiii satului”, acțiuni finanțate cu suma de 24.000 de lei. ”Festivalul Roza – Rozalina, organizat de Primăria orașului Rozavlea se va desfășura între 17 – 19 august și va primi o finanțare de 24.000 de lei din partea instituției județene. Între 18 – 19 august, la Botiza va avea loc a XIX-a ediție a festivalului ”Pentru mândra din Botiza”, organizat de comuna Botiza și finanțat de Consiliul Județean cu suma de 24.000 de lei.
Între 7 – 9 septembrie, Fundația Arte+ organizează ”Festivalul internațional de Jazz&Blues North West Fest, Baia Mare 2018, primind o finanțare de 14.000 de lei. În ceea ce privește Festivalul Interjudețean al Cântecului și Dansului Popular din Țara Codrului, organizat ca în fiecare an, de comuna Asuaju de Sus, finanțarea oferită este de 29.000 de lei. La finalul lunii septembrie, între 27 și 28 septembrie, Centrul Cultural Sighetu Marmației organizează ”Festivalul Internațional de Poezie la Sighetu Marmației”, fiind prins la finanțare cu suma de 14.000 de lei.
În intervalul 6 – 7 octombrie sunt prevăzute în Programul Cultural Prioritar două evenimente, respectiv Zilele orașului Ulmeni ”Toamna Someșană”- ediția a VIII-a, organizate de Primăria orașului Ulmeni și finanțate cu 29.000 de lei și ”Tradiții Culturale Academician Mihai Pop”, în organizarea comunei Strâmtura, unde finanțarea prevăzută este de 17.000 de lei. Anul 2018 se va închide cu Festivalul de Datini ”Marmația 2018”, ediția 50, organizat de municipiul Sighetu Marmației și finanțat de către Consiliul Județean Maramureș cu suma de 29.000 de lei.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Previous DEPUTATUL Adrian Todoran răspunde ATACURILOR primarului Cătălin Cherecheș
Next Pentru unii, MUMĂ, pentru ALDE, CIUMĂ

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Susținem sportivii orașului Tăuții Măgherăuș – Marinescu Dumitru, primarul orașului Tăuții Măgherăuș

Susținem sportivii orașului Tăuții Măgherăuș care obțin rezultate remarcabile datorită perseverenței, dăruirii si pasiunii în sportul ales. Felicitări Matei Raluka pentru toate medaliile, trofeele obținute la competițiile la care ai

Actualitate 0 Comments

IONEL BOGDAN: 108 MILIOANE DE LEI PENTRU DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ ASIGURAȚI PRIN PNRR

Președintele administrației județene, Ionel Bogdan, a semnat ieri contractul de finanțare a proiectului privind dotarea atât a școlilor speciale din județ, cât și a unităților de învățământ preuniversitar și a

Actualitate 0 Comments

Atragerea investițiilor în producția de opere audiovizuale intră în linie dreaptă. Doar pentru anul viitor sunt așteptate investiții de peste 200 de milioane de euro

Am adoptat în ședința de Guvern ultima hotărâre necesară pentru achitarea datoriilor statului român față de producătorii care au aplicat cu succes la schema de sprijin pentru producția de opere

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply