Archive
Sas Dacian, noul PREȘEDINTE ALDE Ulmeni
Organizația #ALDE Ulmeni și-a ales noul birou, al cărui Președinte a fost desemnat prin votul membrilor organizației, domnul Sas Dacian, acesta fiind și consilier local #ALDE in orașul Ulmeni. Din partea organizației #ALDEMaramureș au participat
USR lansează critici nefondate la adresa Consiliului Județean Maramureș
În ultima perioadă, liderii filialei Uniunii Salvați România și echipa locală de promovare a partidului manifestă în cadrul declarațiilor publice o atitudine virulentă, completată cu atacuri mediatice în spații de
PINOCCHIO de Budești REVINE în forță! A MINȚIT și la BISERICĂ. Continuă bătaia de joc față de budeșteni
Detectivul de presă ȘOC! continuă să vă prezinte modul în care comunitatea budeșteană din Maramureș este îngenuncheată de un SISTEM MAFIOT coordonat de primarul Liviu Tămaș. După ani de zile
Un tir a DERAPAT la Buciumi
Un accident de circulație s-a produs azi în jurul orei 7:30 pe drumul național C1 pe raza localitații Buciumi. Pe fondul carosabilului înzăpezit, soferul unui tir a pierdut controlul
400 de mărțișoare au fost oferite de tinerii social democrați maramureșeni
Tinerii social-democrați continuă acțiunile la nivelul județului Maramureș, arătând că sunt atât o echipă unită, cât și o forță de care seniorii formațiunii pot să țină cont. După acțiunile
Avocatul Guvernului PSD-ALDE, ministrul Justiției Tudorel Toader, a reușit în cadrul audierii Codruței Kovesi la CSM, să se convingă doar pe sine!
În urma ședinței de marți de la Consiliul Superior al Magistraturii, ședință ce a avut ca scop discutarea cererii de revocare a procurorului șef DNA Coduța Kovesi, Ministrul Justiției Tudorel
ALDE Maramureș: Ce I-A SPUS Tăriceanu lui Frans Timmermans. MODIFICAREA codurilor penal și de procedură penală, ÎN ACORD cu deciziile Curţii Constituţionale
Joi, 1 martie 2018, dl Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României, l-a primit pe dl Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, responsabil pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept
Guvernul PSD oferă soluții pentru stoparea exodului tinerilor și integrarea acestora pe piața muncii locale
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb și președintele ANOFM, Cristiana Barbu au semnat, la începutul săptămânii, trei proiecte cu finanțare europeană în valoare totală de 9,7 milioane euro pentru integrarea tinerilor
Educația a ajuns bătaia de joc a guvernării PSD-ALDE
Pentru guvernarea PSD-ALDE, educația nu a fost niciodată o prioritate, dovadă fiind modul în care actualii guvernanți se raportează la școală, la profesori și la infrastructura din învățământ. Realitatea ne
YOUNG DETECTIVES IN ACTION la Palatul Copiilor Baia Mare
Palatul Copiilor din Baia Mare este locul unde copiii au oportunitatea de a-și petrece timpul liber într-un mod plăcut, armonios, prielnic acumulării de diverse cunoștințe. Aceștia pot cocheta cu artele