Activități pentru promovarea unui mediu sigur pentru animale, efectuate de polițiștii maramureșeni
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor desfășoară zilnic activități specifice, în teren, atât pentru prevenirea cât și pentru combaterea tuturor faptelor de natură penală sau contravențională care au ca obiect animalele aflate într-o situație de pericol.
Recent, polițiștii au fost prezenți la un eveniment ecvestru, unde au desfășurat activități de verificare a transportului și a stării de sănătate a animalelor. Totodată, polițiștii au purtat discuții cu participanții cu privire la obligațiile ce le revin, fiindu-le prelucrate prevederile incidente în domeniu, cu precădere cele referitoare la asigurarea condițiilor de bunăstare a animalelor.
În cadrul altor verificări efectuate în cursul acestei săptămâni la deținători de animale, polițiștii au luat măsuri legale față de abaterile constatate, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale.
În cazul în care observați un animal care se află în pericol, sesizați poliția apelând 112 atunci când situația este urgentă. Totodată, dacă aveți cunoștință de încălcări ale legislației privind protecția animalelor, care nu necesită intervenția imediată a poliției, aveți posibilitatea transmiterii unei petiții în vederea documentării celor sesizate și luării măsurilor legale.
IPJ MARAMUREȘ
About author
You might also like
Lucrări de reparații la rețeaua de distribuție a apei potabile. AFECTAȚI de această întrerupere utilizatori din Hideaga, Mogoșești, Lucăcești, Pribilești și Dănești – S.C. VITAL S.A.
În cadrul lucrărilor de reparații la rețeaua de distribuție a apei potabile și pentru asigurarea și garantarea calității apei potabile pe care o livrăm către utilizatori, societatea VITAL S.A va întrerupe
Dragă echipă de la Teatrul Muzical Ambasadorii
Doresc să vă adresez un mesaj plin de recunoștință și emoție pentru tot ceea ce ați făcut în comuna noastră. Prin aceste rânduri, doresc să vă mulțumesc sincer, în special
Omagiu poetului național al României ”Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac” Mihai Eminescu
Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș a sărbătorit Ziua Națională a Culturii alături de membrii comunității românești de peste Tisa, la doar o zi după celebrarea Anul Nou pe rit vechi, un eveniment
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!