Ministrul Culturii, Demeter András István, și-a înaintat oficial demisia către premierul Ilie Bolojan, în contextul scandalului izbucnit după apariția în spațiul public a unei înregistrări audio controversate.

Documentul oficial, transmis Guvernului României, arată că ministrul a solicitat deja verificarea autenticității materialului audio prin intermediul organelor competente.
„În contextul apariției în spațiul public a unei înregistrări audio precizez că am făcut demersurile către parchetul de pe lângă judecătoria competentă pentru declanșarea demersurilor necesare în vederea verificării autenticității respectivului material”, a transmis Demeter András István în cererea de demisie.
Ministrul susține că a ales să facă un pas în spate pentru a evita amplificarea tensiunilor politice și a problemelor din interiorul Guvernului.
„Traversând o situație politică fără precedent, consider că în acest moment singura decizie de natură a nu complica și mai mult situația guvernării este aceea de a vă înainta prezenta demisie de onoare”, se arată în documentul adresat premierului.
Demisia vine într-un moment sensibil pentru scena politică și poate genera noi tensiuni în interiorul coaliției de guvernare.
Partajează acest conținut:

