BREAKING NEWS

Maramureșul face un pas major pentru situațiile de urgență. Va fi construit un centru modern de pregătire în Baia Mare

Autoritățile din Maramureș au semnat contractul pentru proiectarea și construirea Centrului Județean de Pregătire în Managementul Situațiilor de Urgență, un proiect considerat strategic pentru creșterea capacității de reacție în caz de dezastre naturale sau situații critice.

Investiția va fi realizată în municipiul Baia Mare, în cadrul proiectului european 4_SAFE – „Strengthening Adaptive Frameworks for Enhanced Preparedness and Resilience against Natural and Human-Made Hazards”, implementat prin Programul Interreg VI-A NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2021-2027.

Contractul semnat vizează atât proiectarea și execuția lucrărilor, cât și asistența tehnică pentru obiectivul de investiții „Construirea Centrului Județean de Pregătire în Managementul Situațiilor de Urgență Maramureș și desființarea construcțiilor existente”.

Valoarea totală a proiectului depășește 3,4 milioane de euro, din care peste 3,1 milioane de euro reprezintă finanțare europeană.

Potrivit reprezentanților proiectului, noul centru va deveni un punct esențial pentru pregătirea populației și a instituțiilor în gestionarea situațiilor de urgență. În cadrul acestuia vor fi organizate programe de instruire, simulări și exerciții practice dedicate intervenției în caz de incendii, inundații, accidente majore sau alte situații de risc.

Proiectul are și o importantă componentă de protecție a mediului și adaptare la schimbările climatice. Pe lângă realizarea centrului de instruire, vor fi derulate activități de împădurire pentru reducerea eroziunii și creșterea rezilienței zonei în fața efectelor climatice extreme.

În același timp, proiectul prevede și achiziția de vehicule specializate pentru intervenții rapide, destinate partenerului din Ucraina.

Implementarea proiectului se va desfășura în perioada 1 martie 2025 – 29 februarie 2028.

Parteneriatul este format din Județul Maramureș, în calitate de lider, Departamentul Central al Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei din regiunea Transcarpatia și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș „Gheorghe Pop de Băsești”.

Autoritățile susțin că investiția va contribui semnificativ la creșterea siguranței comunităților și la îmbunătățirea capacității de intervenție în întreaga zonă transfrontalieră.

Partajează acest conținut: