BREAKING NEWS

Noua carte de identitate schimbă regulile. Ce avantaje vor avea românii

Primăria Municipiului Baia Mare, prin Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, anunță implementarea noii Cărți Electronice de Identitate (CEI), document considerat un pas important în digitalizarea serviciilor publice din România.

Proiectul este derulat la nivel național de Ministerul Afacerilor Interne, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar autoritățile spun că noul document va aduce mai multă siguranță, acces rapid la servicii online și o serie de facilități moderne pentru cetățeni.

Noua carte electronică de identitate va putea fi folosită inclusiv ca document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European.

Printre cele mai importante beneficii se numără accesul securizat la platforme online și servicii publice electronice, dar și posibilitatea utilizării unei semnături electronice avansate, care are aceeași valoare legală ca semnătura olografă.

Documentul include două certificate electronice gratuite emise de Ministerul Afacerilor Interne: unul destinat autentificării în sisteme informatice și unul pentru semnătură electronică avansată.

Autoritățile subliniază și nivelul ridicat de securitate al noului act de identitate, care va conține cip integrat și elemente speciale de protecție împotriva falsificării și contrafacerii.

Un alt avantaj important este faptul că schimbarea domiciliului sau a reședinței va putea fi realizată fără înlocuirea fizică a documentului, iar multe proceduri administrative vor putea fi gestionate digital, fără depunerea de copii după acte.

Noua carte de identitate are format standard european, asemănător unui card bancar, fiind mai ușor de transportat și utilizat.

De asemenea, documentul poate fi emis și pentru copiii cu vârsta între 0 și 14 ani, la solicitarea reprezentanților legali.

Reprezentanții Primăriei Baia Mare precizează că noua Carte Electronică de Identitate poate fi solicitată la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Baia Mare indiferent de domiciliul solicitantului. Totodată, documentul poate fi ridicat de la oricare dintre cele 674 de servicii publice comunitare de evidență a persoanelor din România.

Informații suplimentare despre procedura de emitere și documentele necesare pot fi consultate pe platforma hub.mai.gov.ro.

Partajează acest conținut: