BREAKING NEWS

Avarie pe rețeaua de apă din Baia Mare: mai multe străzi rămân fără apă potabilă până la ora 22:00

O avarie apărută pe rețeaua publică de alimentare cu apă din Baia Mare a determinat întreruperea temporară a furnizării apei potabile, vineri, 7 noiembrie 2025, în mai multe zone ale orașului.

Potrivit informațiilor furnizate de operatorul de servicii, sunt afectate Strada Victoriei (între numerele 45–68), Strada Târnavelor și Aleea Porumbeilor.

Echipele de intervenție sunt deja la fața locului și desfășoară lucrări de reparații, în vederea reluării furnizării apei potabile în cel mai scurt timp posibil. Reluarea serviciului este estimată pentru ora 22:00.

Reprezentanții companiei VITAL SA își cer scuze pentru disconfortul creat și dau asigurări că depun toate eforturile pentru remedierea avariei în cel mai scurt timp.

Partajează acest conținut: