Împreună cu deputatul Florin-Alexandru Alexe, am fost într-o vizită de lucru la fabrica Techtex din Cicârlău, o investiție românească sută la sută, în care se produc textile medicale.
Techtex face parte din Grupul Taparo, o companie de top a județului, cu peste 1800 de angajați. Fabrica de la Cicârlău, unde lucrează circa 300 de maramureșeni, a fost ridicată cu o investiție de 30 de milioane de euro și are cea mai mare capacitate de producție de măști și echipamente de protecție din Sud-Estul Europei.

Producția realizată la Cicârlău merge în țară și la export, cererea de materiale textile medicale și de echipamente de protecție fiind extrem de mare în această perioadă de pandemie.
Am discutat cu președintele grupului Taparo, Ioan Filip, și cu directorul de producție de la Techtex, Adrian Belbe, despre investiția de la Cicârlău, care a beneficiat și de ajutor de stat din partea guvernului PNL. E important să susținem companiile românești, să susținem inovația, pentru că numai astfel putem dezvolta cu adevărat și Maramureșul, și România.
Călin Bota, deputat PNL Maramureș
Partajează acest conținut: