Posts From Detectivul de Presă ȘOC!

sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Politica 0 Comments

ÎNTÂLNIRE cu Ambasadorul Franței la aniversarea a 144 de ani de relații diplomatice între România și Franța

Ce coincidență frumoasă și onorantă: în 20 februarie, la aniversarea a 144 de ani de relații diplomatice între România și Franța, am avut bucuria întâlnirii cu Ambasadorul Franței la București!

Politica 0 Comments

Doru Dăncuș: Încă o victorie pentru băimăreni: am obținut statutul de stațiune turistică de interes național pentru zona istorică a municipiului Baia Mare!

Nu am absolut nici o emoție să susțin sus și tare acest fapt: știu cât este de important pentru noi acest statut, de aceea am dat totul, împreună cu colegii

Politica 0 Comments

În PREMIERĂ! CALENDAR electoral. O FEMEIE, INDEPENDENTĂ politic în CAPUL listei COMUNE PSD-PNL la europarlamentare. În DECEMBRIE vom avea PARLAMENTARELE

PSD și PNL au ajuns, după multe dezbateri, la o înțelegere privind calendarul alegerilor de anul acesta. Imediat după încheierea negocierilor, în premieră, deputatul Gabriel Zetea, a declarat pentru Detectivul

Actualitate 0 Comments

Florin Alexe, deputat PNL: Am susținut în plenul Camerei Deputaților proiectul de lege care prevede măsuri suplimentare pentru diminuarea risipei alimentare

În primul mandat de parlamentar, am inițiat Legea privind diminuarea risipei alimentare, adoptată în legislatura 2012-2016. În premieră, lansam în România un front împotriva irosirii mâncării. Am avut alături de

Actualitate 0 Comments

37 de noi contacte de finanțare în valoare de 340 milioane de lei, în proiecte pentru comunitățile din România

Încă 340 milioane de lei vor fi investite în proiecte pentru comunitățile din România. Ministrul liberal Adrian Veștea a semnat 37 de noi contacte prin Programul ,,Anghel Saligny”, inițiat de

Politica 0 Comments

Proiecte de zeci de milioane de euro în Vișeu de Sus!

Vișeu de Sus este orașul în care revin mereu cu cea mai mare plăcere, pentru că prietenia care mă leagă de primarul Vasile Coman este una extrem de importantă pentru

Actualitate 0 Comments

𝐂𝐢𝐧𝐜𝐢 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐚𝐫𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐢𝐧𝐝𝐮𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐁𝐚𝐢𝐚 𝐒𝐩𝐫𝐢𝐞

Când auzim acum că realizarea Parcul Industrial de specializare inteligentă de la Baia Sprie a fost scos la licitație și cinci antreprenori serioși au depus oferte, ne ciupim ca să

Actualitate 0 Comments

𝐄𝐯𝐚𝐥𝐮𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐚𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐞 𝐚𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐞 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭𝐞

Maramureșenii au șansa șansa de a-și evalua sănătatea, printr-un set de analize gratuite, ale căror rezultate sunt primite pe loc. Acest lucru e posibil printr-un parteneriat al primăriilor cu Biorezonance

Actualitate 0 Comments

Ionel Bogdan, președinte CJ: Am început campania de curățenie și lucrările de întreținere pe drumurile județene din Maramureș!

Condițiile meteo ne-au permis demararea lucrărilor de întreținere și curățenia pe drumurilor județene. Societatea de Drumuri și Poduri derulează în aceste zile lucrări de întreținere și curățenie pe următoarele sectoare

Actualitate 0 Comments

O destinație pe sufletul oricui! Județul Maramureș, pol de atracție în cadrul Târgului de Turism al României

În perioada 15-18 februarie, la Romexpo, București, s-a desfășurat cea de-a 49-a ediție a Târgului de Turism al României. Maramureșul a răspuns din nou invitației de a se regăsi printre

Politica 0 Comments

Anamaria Chira întărește echipa social-democraților maramureșeni fiind aleasă vicepreședinte pe Domeniul învățământ/culte!

PSD Maramureș și-a întărit echipa cu încă un profesionist atunci când Anamaria Chira din Vișeu de Sus a ales să muncească alături de social-democrați și a fost votată în funcția