BREAKING NEWS

Broșteni sub ape. Când o viață întreagă se risipește într-o noapte!

Broșteni, un orășel din inima munților Sucevei, a fost lovit zilele trecute de o viitură devastatoare. În doar câteva ore, apele au rupt drumuri, au înghițit case, au distrus tot ce oamenii au clădit într-o viață. Familii întregi s-au trezit în toiul nopții cu gospodăriile sub ape. O parte au fost salvați cu elicopterul, alții au stat izolați în noroi și teamă, privind cum le dispare pământul de sub picioare.

Peste 470 de gospodării au fost afectate. Casele sunt pline de mâl, mobila e putrezită, hainele distruse. Oamenii au rămas fără nimic. Fără lumină, fără apă, fără speranță. Bătrânii stau în curți cu ochii în gol, copiii plâng speriați, iar mamele nu știu de unde să înceapă.

Acești oameni nu cer mult. Cer doar să nu fie uitați. Cer o mână întinsă. Cer puțin ajutor ca să poată merge mai departe. Au nevoie de alimente, de haine uscate, de un pat, de un cuvânt bun. Au nevoie de solidaritate. De noi toți.

Partajează acest conținut: