Canicula continuă să afecteze județul Maramureș, unde meteorologii anunță o nouă zi cu temperaturi foarte ridicate și disconfort termic accentuat.
Potrivit prognozei, vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă un risc ridicat pentru populație, în special în orele amiezii.
Cerul va fi predominant senin, devenind variabil după-amiaza în zonele montane, unde izolat sunt posibile ploi slabe de scurtă durată, cu cantități de apă ce nu vor depăși 5 litri pe metru pătrat.
Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 38 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 și 20 de grade. Izolat, noaptea va avea caracter tropical, cu valori ridicate care nu vor permite răcirea semnificativă a aerului.
Specialiștii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare în intervalul orelor de vârf, consumul unei cantități suficiente de lichide și limitarea efortului fizic în exterior.
Sursa: Prefectura Maramureș
Partajează acest conținut: