sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Senatorul Țâgârlaș: Am propus modificări legislative pentru a remedia deficiențele constatate în hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Senatorul Țâgârlaș: Am propus modificări legislative pentru a remedia deficiențele constatate în hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Membrii Delegației Parlamentului României la APCE și membrii comisiilor juridice, pentru drepturile omului și, respectiv, pentru sănătate din Senat și Camera Deputaților au avut marți, 15 noiembrie 2022, întâlniri cu raportorul Comisiei APCE pentru afaceri juridice și drepturile omului, Constantinos Efstathiou  aparținând Grupului Socialiștilor, Democraților și Verzilor, în contextul vizitei pe care parlamentarul cipriot o efectuează în zilele de 15 și 16 noiembrie la București, în documentarea și pregătirea celui de-al 11-lea raport privind implementarea hotărârilor CEDO.

Senatul a fost reprezentat la această întâlnire de: senatorul Titus Corlățean și senatoarea Simona Spătaru, membri ai Delegației române la APCE, senatoarea Anca Dragu, președinta Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități, senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, senatorul prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, președintele Comisiei de sănătate, senatorii Patricia Simina Arina Moș și Sorin-Cristian Mateescu, membri ai Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Raportorul european a avut o întâlnire și în plen cu membrii celor patru comisii reunite  ale Parlamentului României, ședință care a fost prezidată de senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului și membru al Delegației române la APCE.

În cadrul dezbaterii, președintele Comisiei juridice a Senatului a trecut în revistă proiectele de legi aflate în diverse faze de dezbatere ale procesului legislativ, proiecte care urmăresc modificarea legislației interne în vederea remedierii deficiențelor constatate în hotărârile pronunțate împotriva României, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Senatorul liberal Cristian Niculescu-Țâgârlaș  a menționat că noile legi ale justiției recent adoptate, au inclus în text posibilitatea contestării la instanța de contencios administrativ a măsurii revocării din funcție a procurorilor cu funcție de conducere, fiind astfel eliminată deficiența constatată în cauza Kövesi (imposibilitatea contestării încetării premature a mandatului la conducerea DNA). În cursul discuțiilor purtate, paralementarul liberal maramureșean s-a referit, de asemenea, la inițiativa legislativă pe care a demarat-o personal privind modificarea OUG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, demers care are ca scop respectarea principiului egalității între stat și cetățean. Tot în contextul menționat, senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș a făcut referire și la memorandumul Guvernului referitor la măsurile privind garantarea executării hotărârilor judecătorești împotriva unui debitor public, conform jurisprudenței CEDO care vizează neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva unui debitor public (grupul de cauze Săcăleanu împotriva României).

Întânirea a confirmat parcursul pozitiv al legislativului din România, în ceea ce privește  modificarea și armonizarea legislației naționale cu legislația europeană, precum și implementarea hotărârilor CEDO.

Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș

Previous Se împlinesc 21 de ani de dor, de când tatăl meu, regretatul prof.univ.dr.ing. Dorel Cherecheș ne veghează din ceruri
Next Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă finanțează 503 noi investiții prin PNRR, în 358 de localități din România

About author

You might also like

Politica 0 Comments

ȘOC! Deputatul Călin Bota: PSD Maramureș, în frunte cu Gabriel Zetea, secondat de diverși trepăduși de serviciu, reprezintă o frână pentru dezvoltarea Maramureșului

Proiectele de dezvoltare a Maramureșului, aflate în execuție, sunt atacate constant în ultima vreme de către Zetea&Co, care nu înțeleg că oamenii fac deja diferența între vorbe și fapte. Câtă

Politica 0 Comments

ALDE Maramureș: RAPORTUL ministrului JUSTIȚIEI, Tudorel Toader cu privire la DNA este BINE ARGUMENTAT

1) Raportul prezentat în sinteză de către ministrul Justiției, Tudorel Toader, a reprezentat un expozeu foarte bine argumentat, având la bază decizii ale Curții Constituționale, ale instanțelor de judecată, prevederi

Politica 0 Comments

Deputatul Florin Alexe: Camera Deputaților a votat Proiectul de modificare a Legii privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, pe care l-am inițiat împreună cu colegii mei liberali

Camera Deputaților a votat Proiectul de modificare a Legii privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, pe care l-am inițiat împreună cu colegii mei liberali. Pe terenurile aflate în proprietatea publică

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply