BREAKING NEWS

ȘOC! Deputatul Ionel Bogdan îi răspunde DUR lui Gabriel Zetea cu privire la afirmațiile acestuia privind Groapa de Gunoi de la Fărcașa și licitația pe care a făcut-o și a anulat-o “din cauza lui Ionel Bogdan”

Deputatul Ionel Bogdan a lansat un atac dur la adresa actualei conduceri a Consiliului Județean Maramureș, pe fondul controversei privind anularea unei proceduri de licitație care vizează un proiect cu finanțare importantă.

Fostul președinte al Consiliului Județean susține că decizia ar putea avea consecințe grave asupra implementării proiectului și avertizează asupra riscului pierderii unor sume considerabile din fonduri europene.

Să îți asumi riscul de a da înapoi câteva zeci de milioane de euro, dacă nu chiar toată suma, doar pentru că nu ți-a plăcut cum s-ar fi putut organiza o licitație publică este o dovadă de o foarte mare iresponsabilitate”, a declarat Ionel Bogdan.

Deputatul contestă și argumentele potrivit cărora responsabilitatea pentru situația actuală ar aparține fostei administrații județene.

Este o penibilitate ieșită din comun să spui că după ce ai dat drumul la o licitație la un an de zile după ce ești președinte și să spui că ai anulat-o din cauza fostei conduceri care a plecat cu un an înainte să dai tu drumul la licitație”, a afirmat acesta.

Ionel Bogdan susține că explicațiile oferite public de actualul președinte al Consiliului Județean nu au fundament și reprezintă o încercare de a transfera responsabilitatea.

Domnul președinte dezinformează voit. E ceva de noaptea minții. Eu nu am crezut că la nivelul funcției de președinte al Consiliului Județean se pot găsi astfel de narative și justificări”, a mai declarat deputatul.

Declarațiile vin în contextul unei dispute publice privind gestionarea unei proceduri de achiziție și a unui proiect finanțat din fonduri europene, subiect care a generat schimburi de acuzații între actuala și fosta conducere a Consiliului Județean.

Ionel Bogdan consideră că deciziile luate în prezent riscă să afecteze implementarea investiției și să pună în pericol finanțarea obținută, în timp ce reprezentanții actualei administrații susțin că măsurile adoptate au avut ca scop respectarea legalității și protejarea intereselor instituției.

Disputa rămâne una deschisă, iar proiectul aflat în centrul controversei continuă să genereze reacții puternice în spațiul public și politic.

Partajează acest conținut:

Poate ai ratat