Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Leordina și cercetările efectuate sub coordonarea procurorului de caz au dus la identificarea și reținerea unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori.
La data de 3 octombrie a.c., polițiștii au surprins în flagrant trei bărbați, cu vârste între 27 și 44 de ani, în timp ce sustrăgeau material lemnos dintr-un fond forestier administrat de Ocolul Silvic Poieni. În urma verificărilor, s-a constatat că aceștia ar fi tăiat ilegal 11,2 metri cubi de lemn, cauzând un prejudiciu de peste 8.000 de lei.
Pe baza probatoriului administrat, la data de 7 octombrie a.c., unul dintre bărbați, în vârstă de 40 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Maramureș.
Ulterior, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului, pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.
Partajează acest conținut:

