sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

E timpul ca improvizațiile heirupiste să fie eliminate din administrația locală!

E timpul ca improvizațiile heirupiste să fie eliminate din administrația locală!

Ca om care a construit o afacere cu sute de angajați, ca privat care s-a luptat să răzbească în competiție cu concurența, sunt intrigat de modul cum decurg – mai bine zis nu decurg – lucrările din Piața Revoluției din Baia Mare, oprite înainte de a începe. M-a intrigat și faptul că, deși că s-a anunțat că se va face acolo o parcare subterană cu 200 de locuri, s-a început cu lucrări de reamenajare a unei fântâni arteziene, care oricum va fi afectată de viitoarele excavări. Ca atare, am depus la Primăria Municipiului Baia Mare o solicitare pe Legea 544, în care am cerut date despre acest proiect. Menționez două dintre ele:

1) Hotărârea de Consiliu Local privind reabilitarea Pieței Revoluției și construirea unei parcări;
2) O copie după autorizația de construire eliberată pentru reabilitarea Pieței Revoluției și construirea unei parcări subterane (subliniez că mă refer la întregul proiect, nu la o uzuală reamenajare de fântână).
N-aș vrea să fiu înțeles greșit: și eu sunt foarte bucuros când se face ceva în Baia Mare și nu țin la chestiunile birocratice, decât în măsura în care ele sunt expres prevăzute de lege. Dar, privind spre cum se derulează lucrurile, realizez că trebuie să renunțăm la concesivul  ”e bine că se mai face câte ceva”! Trebuie să trecem la un nivel în care se respectă pașii legali. De altfel, atunci când proiectele de lucrări sunt demarate cu hei-rupul, înseamnă că în administrația care girează astfel de situații sunt mari – și dăunătoare – lacune de management. Sau, cu alte cuvinte, decidentul nu e bun gospodar. Eu nu voi tolera astfel de improvizații! Doresc să le înlocuiesc cu viziune, planificare riguroasă, ordine, grijă pentru banul și bunul public și cu lucrul bine făcut.  Căci, Baia Mare, #se poate!

Mircea Cirț, candidat la Primăria Baia Mare

Sursa foto: foto 1 (deschidere): https://www.baiamare.ro/ro/Administratie/Administratia-Publica-Locala/Anunturi-si-comunicate/Primarul-Catalin-Chereches-a-demarat-reabilitarea-Pietei-Revolutiei/

Foto 2 și 3: Activitatea curentă din cadrul lucrărilor de renovare a platoului din Piața Revoluției

(Comandat de PNL, Executat de PFA Damian Livia, cod AEP- 21200012)

Previous Din dragoste faţă de copiii noştri: Adrian Todoran cere măsuri de siguranţă pentru sănătatea elevilor şi preşcolarilor băimăreni
Next SEINI. 6 PROIECTE cu bani europeni în derulare. Uluitoarea DEZVOLTARE a orașului sub conducerea primarului Gabriela Tulbure

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Deputatul Florin Alexe: +50% la BURSELE studenților pe toată perioada anului

Creșterea cu 50% a finanțării pentru bursele studenților este prevăzută în noua Lege a Educației pentru învățământul superior. Cuantumul pentru constituirea fondului de burse crește de la 201 lei/lună la

Actualitate 0 Comments

Un colț de Maramureș, la Congresul Partidului Popular European

În aceste zile, peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care se numără preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, şefi de state şi de guverne, preşedinţii de

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply