sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Gabriel Zetea: AUR MINTE. Membrii AUR AU VOTAT în unanimitate “Legea cu Copiii”, PLX 145/2023!

Gabriel Zetea: AUR MINTE. Membrii AUR AU VOTAT în unanimitate “Legea cu Copiii”, PLX 145/2023!

Legea privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie re drept scop exclusiv MENȚINEREA copilului ÎN FAMILIE și PREVENIREA situațiilor în care acesta să ajungă în grija statului din pricina lipsurilor din familia sa. Textul legii a fost clarificat astfel încât să nu mai existe vreun dubiu sau vreo posibilă altă interpretare.

Este un FAKE-NEWS ordinar mesajul propagat de AUR că vor fi luați de stat copiii din familiile sărace. De altfel duplicitatea AUR e de-a dreptul scandaloasă; la Comisia pentru egalitate de șanse, unde președinte este „marele” lider AUR, Dan Tanasă, s-a votat în UNANIMITATE. Absolut TOȚI MEMBRI AUR AU VOTAT PENTRU după ce, cu doar câteva minute înainte, țipau de zor că această lege vrea “să vândă copiii țării”.

FAKE NEWS-uri PRIVIND ACEASTĂ LEGE:
1) Părinții vor fi obligați să-și vaccineze copiii, altfel vor fi luați de stat. – FALS
o Legea din România nu impune, în acest moment, vaccinarea obligatorie a copiilor, nici măcar cu vaccinurile din schema națională!

2) Copiii din familiile sărace, înscriși în Observatorul Copilului, vor reprezenta o bază de date pentru adopțiile internaționale. – FALS
o Copiii din familiile sărace, înregistrați, CU ACORDUL PĂRINȚILOR, în Observatorul Copilului, NU SUNT copii adoptabili. Ei sunt copii pentru care trebuie identificate soluții pentru a putea rămâne ACASĂ, alături de părinți, ÎN FAMILIE!

3) Copiii vor fi luați cu forța din familii pentru adopții internaționale, odată ce legea privind activitatea de PREVENIRE a separării copilului de familie va intra în vigoare – FALS
o În România, adopțiile internaționale pentru cetățenii străini NU sunt posibile. Mai clar: CETĂȚENII STRĂINI NU POT ADOPTA COPII ROMÂNI!

Gabriel Zetea, deputat PSD Maramureș

Previous Deputatul Florin Alexe. Legile Educației au fost votate de Camera Deputaților. Prevenirea și combaterea abandonului școlar a fost o PRIORITATE
Next Ziua Internațională a Familiei. Guvernul Nicolae Ciucă a majorat de două ori alocațiile, în 2022 și în 2023. De asemenea, prin PNRR, vor fi construite peste 100 de noi creșe, unde vor putea fi îngrijți peste 7000 de copii

About author

You might also like

Politica 0 Comments

PNL: Reformăm industria jocurilor de noroc

Modul în care funcționează piața jocurilor de noroc se va schimba fundamental, după aplicarea normelor cuprinse în reforma propusă de Ministerul Finanțelor, condus de liberalul Marcel Boloș. Contribuțiile care vor

Politica 0 Comments

Bode NU A PLAGIAT! Cea mai înaltă instanță academică a decis acest lucru

Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) a emis o decizie prin care admite faptul că teza de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode,

Politica 0 Comments

Cornelia Negruț a fost aleasă vicepreședinte PSD pe Domeniul Economic

Cornelia Negrut a fost validată vicepreședinte PSD Maramureș pe Domeniul Economic și a venit alături de social-democrații maramureșeni, împreună cu colegii din fostul ALDE, pentru a întări echipa județeană, susține

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply