,,Le consum de relaxare”. Încă un tânăr prins cu substanțe interzise de jandarmii maramureșeni
Ieri în jurul orei 00:15, în timp ce se aflau în efectuarea serviciului de patrulare în zona străzii Gheorghe Șincai din Baia Mare, membrii Echipei de Intervenție ai Detașamentului 1 Jandarmi Mobil au observat două persoane care manifestau un comportament suspect. În urma legitimării și a efectuării controlului corporal, asupra unuia dintre aceștia au fost găsite două plicuri în care se afla o substanță vegetală de culoare verde-oliv cu miros înțepător și un plic cu o substanță de culoare alb- cristalin. Tânărul asupra căruia au fost găsite acestea a declarat că le consumă pentru a se relaxa.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliției municipiului Baia Mare unde au fost întocmite actele de sesizare existând suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unor fapte penale incriminate de Legea 143 din 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Subliniem faptul că în România consumul de stupefiante este interzis și reiterăm și cu această ocazie recomandarea de a nu recurge la achiziționarea sau consumul unor astfel de substanțe.
Totodată, în acest sens, Jandarmeria Maramureș în colaborare cu Centrul de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Maramureș desfășoară constant activități preventive atât în unitățile școlare, cât și înafara acestora, activități în cadrul cărora sunt expuse riscurile și consecințele ce decurg din consumarea unor astfel de substanțe.
Sublocotenent Gherasim Ioana-Anca
Purtător de cuvânt al I.J.J. Maramureş
About author
You might also like
Deputatul Zetea: Dezinformările deputatului PNL Călin Bota versus ADEVĂRUL despre bursele elevilor din Maramureș! Anca Minodora Hendea NU a fost în stare să transmită un număr corect de beneficiari de burse la nivelul județului Maramureș
Deputatul penelist Călin Bota, aflat în căutare de imagine a simțit nevoia să iasă cu o postare publică pentru a acuza Primăria Baia Mare, Inspectoratul Școlar Județean și pe mine
A fost aprobat bugetul pentru implementarea programului pentru şcoli al României în anul şcolar 2024-2025
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că pentru anul școlar 2024-2025, a fost aprobată suma de 760.241.000 lei ca buget pentru implementarea Programului pentru Școli al României
Călin Bota, deputat PNL: Spitalul Regional de Urgență Cluj va asigura servicii medicale de înaltă calitate pentru toți locuitorii din zona Nord-Vest a țării
Am prezentat în Camera Deputaților Raportul Comisiei de Buget-Finanțe privind proiectul de Lege pentru aprobarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în vederea realizării Spitalului Regional
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!