Reabilitarea Centrului Școlar de Educație Incluzivă Baia Mare – o prioritate pentru Consiliul Județean Maramureș
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a avut o întâlnire de lucru la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, unde a discutat cu secretarul de stat Marcel Alexandru Stoica despre proiectele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu accent pe investițiile din educație.
Unul dintre proiectele analizate a fost reabilitarea Centrului Școlar de Educație Incluzivă Baia Mare – grădinița P+1E, o investiție crucială pentru copiii care au nevoie de un mediu educațional modern și sigur. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre soluțiile necesare pentru a depăși dificultățile întâmpinate în procesul de achiziție publică și despre prelungirea perioadei de implementare a proiectului, astfel încât acesta să fie finalizat în cele mai bune condiții.
”Educația trebuie să fie o prioritate pentru noi toți, iar copiii care învață în școlile speciale merită aceleași condiții moderne ca toți ceilalți. La Consiliul Județean Maramureș suntem implicați activ în implementarea acestui proiect și ne asigurăm că va fi dus la bun sfârșit. Discuțiile purtate la Ministerul Dezvoltării cu secretarul de stat Marcel Alexandru Stoica au fost constructive, iar soluțiile identificate ne vor ajuta să depășim obstacolele birocratice. Ne ocupăm de fiecare detaliu, astfel încât unitățile de învățământ special din județ să devină locuri sigure și prietenoase pentru copii. Este datoria noastră să le oferim un start corect în viață, într-un mediu educațional care să le respecte nevoile și să le ofere șanse egale de dezvoltare. Vom continua să muncim pentru modernizarea Maramureșului și pentru binele comunității”, a arătat Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș.


Consiliul Județean Maramureș rămâne focusat pe atragerea și implementarea proiectelor finanțate prin fonduri europene și naționale, astfel încât județul să beneficieze de infrastructură modernă în toate domeniile esențiale.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
About author
You might also like
Oportunitate de promovare în cadrul Târgului de Turism al României 2024 – ediția de toamnă
Consiliul Județean Maramureș va participa la cea de-a 50-a ediție a Târgului de Turism al României 2024, eveniment care se va desfășura la București, în perioada 21-24 noiembrie. Pe această
INCENDIU violent la nivelul etajului superior al unei case și la două anexe
Noaptea trecută, cu puțin înainte de miezul nopții, pompierii au fost solicitați să intervină în localitatea Lăpușel, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă. La locul solicitării au fost
AZI, Concert în Muzeul Satului din Baia Mare – Caleidoscop muzical transilvan
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară în parteneriat cu Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima”, invită publicul interesat la o călătorie muzicală în Transilvania, un concert care va cuprinde
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!