sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Gheorghe Șimon (PSD): ”Punctul de pensie a crescut cu 15% de la 1  septembrie 2019, iar pensia minimă cu 10%”

Gheorghe Șimon (PSD): ”Punctul de pensie a crescut cu 15% de la 1 septembrie 2019, iar pensia minimă cu 10%”

PSD își onorează o promisiune importantă din Programul de Guvernare, iar pensiile care vor ajunge la beneficiari în luna septembrie 2019 vor fi mai mari cu 15% față de cele din luna august.

Îndeplinirea acestei promisiuni a fost posibilă datorită creșterii economice și a trecerii pe excedent a bugetului de pensii, a declarat deputatul de Maramureș, Gheorghe Șimon.

”Manipularea opoziției că nu mai sunt bani de pensii este demascată din nou de realitate: nu doar că sunt bani de pensii, dar există resurse pentru creșterea acestora, conform calendarului de guvernare”, a subliniat deputatul social-democrat de Maramureș.


O altă manipulare, susține parlamentarul PSD, este afirmația potrivit căreia „ne împrumutăm pentru a plăti pensii”, declarație care nu mai este validă în condițiile în care la bugetul de pensii s-au colectat mai mulți bani decât necesarul de plată pentru pensionari, asta după ce, ani la rând, în guvernele precedente, bugetul de pensii s-a confruntat cu deficite uriașe despre care nu mai vorbește nimeni acum.


”De la 1 septembrie, punctul de pensie a crescut cu 15%, respectiv de la 1.100 lei la 1.265 lei. Față de nivelul lăsat de guvernarea Cioloș, în decembrie 2016, în prezent, punctul de pensie este mai mare cu 45%, creșterea fiind de la 871,7 lei la 1.265 lei.

În ceea ce privește pensia minimă, aceasta a fost majorată cu 10%, iar indemnizația socială crește de la 640 lei până la 1 septembrie 2019, la 704 lei în prezent. Comparativ cu nivelul din decembrie 2016, pensia minimă a crescut cu 74% (de la 400 lei la 704 lei). Ultimul, dar nu cel din urmă aspect este plafonul la medicamentele compensate.

Este important ca cetățenii să știe că un alt beneficiu important care a intrat în vigoare de la 1 septembrie este ridicarea de la 990 lei la 1.138 lei a plafonului privind accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%. În guvernarea PSD, acest plafon a fost ridicat cu 62%, de la 700 lei în decembrie 2016, la 1.138 de lei în prezent. Astfel, majorările de pensii nu au exclus pensionarii care, în urma creșterii depășeau plafonul anterior.

Aceștia au continuat să aibă acces la medicamente compensate și să beneficieze de majorarea pensiei”, a declarat deputatul PSD, Gheorghe Șimon, care susține că opoziția încearcă să folosească manipularea ca singura armă în atragerea electoratului.

Biroul de presă al PSD Maramureș

Previous Video. PETRECERI cu primarul, PELERINAJ ortodox în țară CATOLICĂ, FIICA angajată la primărie! PREOTUL Ioan Nechita a mai VÂNDUT un teren de 160.000 de euro fără ȘTIREA parohiei și a TOPIT aproape 800 de milioane vechi
Next Tandemul Klaus Iohannis - PNL rămâne preferatul românilor în sondaje. Președintele are 45% din preferințele electoratului. Vezi cât au Dan Barna și Viorica Dăncilă

About author

You might also like

Social 0 Comments

INVITAȚIE în VERSURI pentru plata IMPOZITELOR la primăria Mireșu Mare

Edilul Ioan Mătieș din Mireșu Mare, Maramureș, vine cu o nouă idee inedită anul acesta. El i-a invitat pe cetățenii comunei să-și plătească impozitele, imediat după sărbători. Modalitatea prin care

Social 0 Comments

Certificatul de URBANISM în 24 de ore, autorizația de CONSTRUIRE în 5 zile, propunere a consilierului Simion Bizău

Consilierul municipal PNL, Simion Bizău vine cu o propunere revoluționară pentru atragerea investitorilor dar și pentru accelerarea construcțiilor în Baia Mare. Modelul l-a împrumutat de la colegul său de partid,

Social 0 Comments

Față de nivelul anterior pandemiei, creșterea economică este sub 2%, în timp ce împrumuturile sunt de 1000 de euro/secundă

Partidul Social Democrat solicită autorităților și în special premierului penelist Cîțu să informeze corect cetățenii cu privire la evoluțiile economice din România. Avansul economic de 13%, raportat de Institutul Național

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply