Tag "detectivul de presă ȘOC"
SPORT. Victorie clară în deplasare Atletic Drobeta – Fotbal Feminin Baia Mare 1-4 (1-1)
Echipa noastră antrenată de Daniel Lupuți a reuşit o victorie clară în deplasarea de la Drobeta Turnu Severin. În prima repriză am ratat foarte mult şi scorul la pauză a
Ministrul Marcel Boloș, vizită în Maramureș la trei dintre cele mai performante administrații publice locale din județ: Dumbrăvița, Fărcașa și Groși
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, aflat în Maramureș pentru semnarea contractului de finanțare a parcului industrial din Baia Sprie, a efectuat vizite și în teren, în trei comune administrate de primari
Festival Madrigal la Baia Mare, în perioada 15 – 28 aprilie 2024
În perioada 15 – 28 aprilie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită publicul din județul Maramureș la Festivalul Madrigal, o serie
Primarul comunei Poienile de sub Munte, Alexa Chifa s-a alăturat echipei PNL Maramureș
Echipa PNL Maramureș devine pe zi ce trece mai puternică. Tineri, seniori, profesioniști din diverse domenii, dar și cetățeni simpli se alătură echipei care a dovedit în ultimii ani că
Acțiunile umanitare și de asistență pentru dezvoltare ale Județului Maramureș, factori de promovare și afirmare la nivel național și internațional
La invitația Ministerului Afacerilor Externe, Consiliul Județean Maramureș a fost reprezentat la Seminarul dedicat raportării privind cooperarea internațională pentru dezvoltare, care a avut loc la București, în perioada 03-04 aprilie
“Zimbrii” de la CSM Știința Baia Mare, distinși de președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan: “Să fiți în continuare pe primul loc, așa cum vreau eu să pun Baia Mare pe primul loc!”
Consiliul Judeţean Maramureș premiază în fiecare an elitele sportului maramureșean, în semn de respect pentru performanțele lor, pentru determinarea, ambiția, dar mai ales sursa de inspirație pe care o aduc
Încep lucrările pentru introducerea rețelei de gaz la Coroieni. Președintele Ionel Bogdan și primarul Gavril Ropan au semnat contractul de execuție
Veste bună pentru locuitorii din comuna Coroieni. Un proiect mult așteptat de aceștia devine realitate – vor avea acces la rețeaua de gaze naturale în gospodăriile proprii. Președintele administrației județene,
SPAU Baia Mare anunță operațiunea de dezinsecţie terestră împotriva ţântarilor şi căpuşelor, pe raza Municipiului Baia Mare
Serviciul Public Ambient Urban Baia Mare anunță că în perioada 16 aprilie 2024 – 30 aprilie 2024 (cu posibilitate de prelungire dacă situaţia va impune), demarează operațiunea de dezinsecţie terestră
Gabriel Bogdan Ștețco: În luna noiembrie finalizăm noul pod peste râul Tisa, în Sighetu Marmației
Administratorul public al Județului Maramureș, Gabriel Bogdan Ștețco, a efectuat zilele acestea o vizită pe cel mai mare șantier din Maramureș în acest moment – Podul peste râul Tisa, în
Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș organizează Concursul național de pricesne ”Cântând pentru bine”, în Muzeul Satului din Baia Mare
Duminică, 14 aprilie 2024, începând cu ora 13:00, în Satul de pe Dealul Florilor din Baia Mare va avea loc Concursul național de pricesne ”Cântând pentru bine”, urmat de un
Aducem Forza ZU în Baia Mare în 31 august! Avem o singură dilemă și vă rugăm să ne ajutați: în ce locație vreți să organizăm cel mai mare festival al hiturilor românești?
Am fost astăzi oaspetele băimăreanului nostru drag, Mihai Morar, la Radio ZU. Am semnat parteneriatul dintre Consiliul Judeţean Maramureş și Radio ZU, iar acum putem începe pregătirile pentru cel mai
Florin-Alexandru Alexe: Am participat la întrunirea Comitetului de Coordonare PNL Baia Sprie
Bîrda Sebastian Alin, primarul orașului Baia Sprie, a construit o echipă redutabilă. Modul în care a evoluat localitatea reprezintă un model pentru toate administrațiile din județ. La eveniment au participat