Polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Cavnic au desfășurat, în perioada 12–14 iunie, o serie de acțiuni menite să crească siguranța pe drumurile publice și să prevină producerea accidentelor rutiere.
Rezultatele controalelor arată că numeroși participanți la trafic au ignorat regulile de circulație. În doar trei zile, oamenii legii au verificat 32 de autovehicule și au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 21.000 de lei.
Cea mai gravă situație constatată de polițiști a fost legată de depășirile neregulamentare. Nu mai puțin de nouă conducători auto au rămas fără permis de conducere după ce au efectuat manevre de depășire interzise.
Alte două permise au fost reținute pentru trecerea pe culoarea roșie a semaforului, un permis pentru depășirea limitei legale de viteză și un altul pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Pe lângă activitățile de control desfășurate în trafic, polițiștii au organizat și o acțiune informativ-preventivă într-o unitate de învățământ din oraș. Elevii au primit recomandări privind circulația în siguranță cu bicicletele și trotinetele, în contextul creșterii numărului de utilizatori ai acestor mijloace de deplasare.
Reprezentanții Poliției au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind reducerea riscului rutier și responsabilizarea participanților la trafic.
Partajează acest conținut:

